Într-un interviu acordat revistei ”Confidential”, Cuba Gooding Jr. – câștigător al premiului Oscar în 1996 pentru rolul secundar din ”Jerry Maguire” – a declarat că bucuria primirii Oscarului a fost urmată de cea mai neagră perioadă din viața sa de actor.
”Statueta de aur mi-a adus numai ghinion”, a spus actorul, dezvăluind că imediat după a fost premiat a urmat un declin al carierei sale și a fost nevoie de multă vreme pentru a găsi ”ceva de lucru”. Cuba Gooding Jr. nu a reușit să găsească niciun contract timp de un an de zile, abia apoi reușind să joace în filmul ”Când visele devin realitate”, alături de Robin Williams.
Actorul nu s-a ferit să afirme că a fost pus ”pe lista de așteptare”, fără a explica însă eventualele motive care ar fi dus la marginalizarea sa, recunoscând și că a refuzat mai multe roluri în acea perioadă, deciziile fiind ”cele mai proaste pe care le-am luat”.
Totuși, la finalul interviului, Cuba Gooding Jr. a reușit să își redescopere optimismul: „Dar în viaţa de actor nu e loc pentru regrete. Viaţa merge înainte şi trebuie să înveţi din greşeli”.
Cristian Lisandru